How big is Nebuloasa Tarantula?

Nebuloasa Tarantula este un nor uriaș de gaz luminos în care se formează stele noi. Se află în Marele Nor al lui Magellan, o galaxie mică ce orbitează Calea Lactee, la aproximativ 160.000 de ani-lumină de Pământ. Nebuloasa are aproximativ 1.000 de ani-lumină în diametru, iar un an-lumină este distanța pe care o parcurge lumina într-un an, aproximativ 9.460 de miliarde de kilometri. În 2026, este cea mai strălucitoare regiune de formare a stelelor cunoscută din Grupul Local, familia de galaxii din care face parte și Calea Lactee.

Dimensiune

O nebuloasă nu are margini clare. În Tarantula, gazul luminos, stelele fierbinți și praful cald se întind pe câteva sute de parseci, iar un parsec are aproximativ 3,26 ani-lumină.

O lucrare de sinteză din 2019 îi atribuie nebuloasei o rază de aproximativ 10 minute de arc pe cer, iar un minut de arc este a șaizecea parte dintr-un grad. La distanța nebuloasei, de aproximativ 50.000 de parseci, raza aceasta este de 150 de parseci. Prin urmare, nebuloasa are aproximativ 300 de parseci, adică 980 de ani-lumină, în diametru.

Alte măsurători dau dimensiuni similare. Un studiu de ansamblu al regiunilor uriașe de formare a stelelor, rezumat în aceeași lucrare de sinteză, a obținut un diametru de 370 de parseci, aproximativ 1.200 de ani-lumină. Centrul de raze X Chandra al NASA descrie nebuloasa ca având aproximativ 1.100 de ani-lumină în diametru.

Cea mai strălucitoare parte a nebuloasei, numită NGC 2070, are aproximativ 40 de parseci (130 de ani-lumină) în diametru. În inima ei se află R136, un roi compact de stele tinere, de numai aproximativ 2 parseci (6,5 ani-lumină) în diametru.

Comparații de dimensiune

Văzută de pe Pământ, nebuloasa are aproximativ 20 de minute de arc lățime, adică aproximativ două treimi din lățimea Lunii pline.
Dacă Soarele ar fi micșorat până la dimensiunea unei mingi de baschet, Nebuloasa Tarantula ar avea aproximativ 1,6 milioane de kilometri în diametru, de aproximativ patru ori distanța de la Pământ la Lună.
Într-un studiu care a măsurat regiunile uriașe de formare a stelelor în același fel, Tarantula este de aproape două ori mai lată decât Nebuloasa Carina și emite de aproximativ 19 ori mai multă lumină de la hidrogenul care strălucește.
Nebuloasa Tarantula emite de aproximativ o mie de ori mai multă lumină ultravioletă, cea care face gazul să strălucească, decât Nebuloasa Orion.
Nebuloasa Tarantula este de aproximativ trei ori mai lată decât Bucla lui Barnard, un arc slab de gaz luminos din constelația Orion.

Stelele care o luminează

Tarantula strălucește pentru că stelele tinere, fierbinți și masive o inundă cu lumină ultravioletă, care smulge electroni din atomii de hidrogen ai nebuloasei. Cea mai mare parte a acestei lumini vine de la stelele din NGC 2070, inclusiv de la roiul R136 din centrul lui NGC 2070.

R136 are cel mult 2 milioane de ani. Studiile despre cele mai strălucitoare stele ale roiului estimează mase de 150–300 de ori masa Soarelui, iar o lucrare de sinteză din 2019 le-a numit cele mai masive stele identificate până acum. Astfel de estimări sunt nesigure și ar fi mai mici dacă unele dintre aceste stele s-ar dovedi a fi perechi.

Formarea stelelor aici a început în urmă cu aproximativ 25 de milioane de ani și a atins un maxim în urmă cu câteva milioane de ani. Hodge 301, un roi mai vechi aflat la aproximativ 45 de parseci (150 de ani-lumină) de R136, are 20–30 de milioane de ani. Supernovele, exploziile care marchează moartea unei stele masive, au îndepărtat probabil deja cea mai mare parte a gazului de acolo. La aproximativ 90 de parseci (290 de ani-lumină) de R136, un grup de stele numit NGC 2060 include un pulsar, nucleul care se rotește rapid și rămâne după explozia unei stele masive, precum și rămășițele unei supernove.

Nume și descoperire

Astronomul Nicolas-Louis de Lacaille a înregistrat nebuloasa pentru prima dată în 1751. Este suficient de strălucitoare ca să poată fi văzută cu ochiul liber din emisfera sudică, în constelația Peștele de Aur. Numele îi vine de la filamentele ei lungi și pline de praf, care în imaginile făcute cu telescopul seamănă cu picioarele unui păianjen. Astronomii o mai numesc 30 Doradus.