How big is Nebuloasa Orion?

Nebuloasa Orion este un nor de gaz strălucitor și praf în care se formează stele noi, aflat la aproximativ 1.300 de ani-lumină de Pământ. Un an-lumină este distanța pe care o parcurge lumina într-un an, aproximativ 9.460 de miliarde de kilometri. Nebuloasa se întinde pe aproximativ 24 de ani-lumină, adică 230 de mii de miliarde de kilometri. Este cea mai apropiată de Pământ regiune mare în care se formează stele și poate fi văzută fără telescop, ca o pată difuză în sabia constelației Orion.

Dimensiune

Nebuloasa Orion este o regiune H II, un nor de hidrogen care strălucește pentru că lumina ultravioletă a stelelor tinere și fierbinți din interiorul ei a smuls electroni din atomii hidrogenului. Ca alți nori de gaz, se estompează treptat, în loc să se termine la o margine netă. Dimensiunea ei depinde de cât de slabă este strălucirea care se ia în considerare. Observatorul European Austral (ESO) indică o întindere de aproximativ 24 de ani-lumină.

Pe cer, nebuloasa acoperă aproximativ 66 de minute de arc, puțin mai mult de un grad, unde un minut de arc este 1/60 dintr-un grad. Radiotelescoapele i-au măsurat distanța în 2007 la aproximativ 1.350 de ani-lumină, iar o măsurătoare din 2017 a situat-o puțin mai aproape, la aproximativ 1.270 de ani-lumină. La aceste distanțe, 66 de minute de arc înseamnă 24–26 de ani-lumină.

Comparații de dimensiune

Nebuloasa Orion este de aproximativ două ori mai lată decât Nebuloasa Crabului, norul rămas în urma unei stele explodate, cu un diametru mediu de aproximativ 11 ani-lumină.
Are o lungime de aproape șase ori cât distanța de la Soare la Proxima Centauri, cea mai apropiată stea, aflată la 4,2 ani-lumină.
Pe cer, nebuloasa este de aproximativ două ori mai lată decât Luna plină.
Dacă Nebuloasa Orion ar fi micșorată până la lungimea unui maraton, de 42,195 kilometri, orbita lui Neptun ar fi un cerc de aproximativ 1,7 metri în diametru. Orbita Pământului ar avea aproximativ 5,6 centimetri în diametru.

Stelele care o luminează

Centrul luminos al nebuloasei conține cele mai masive patru stele ale ei, numite Trapezul, după forma cu patru laturi pe care o alcătuiesc. Lumina ultravioletă a acestor stele sapă o cavitate în norul din care s-au format. Pentru că stelele au îndepărtat prin suflare cea mai mare parte a prafului și gazului din apropiere, astronomii au o vedere clară spre interiorul nebuloasei.

O imagine a Telescopului Spațial Hubble, publicată în 2006, arată mai mult de 3.000 de stele din nebuloasă. Printre ele se numără pitice brune, obiecte prea mici pentru a străluci prin fuziune nucleară, așa cum face Soarele. În 2016, imagini în infraroșu de la Very Large Telescope al ESO au dezvăluit de aproximativ zece ori mai multe pitice brune și obiecte solitare cu masă de planetă decât se cunoșteau până atunci.

Unde încep planetele

Lângă Trapez, Hubble a găsit stele tinere înconjurate de discuri de gaz și praf, numite discuri protoplanetare. În discuri ca acestea se pot forma planete, iar Sistemul Solar s-a format probabil dintr-unul acum aproximativ 4,5 miliarde de ani. Majoritatea discurilor de acest fel cunoscute care sunt luminate de stele din apropiere se află în Nebuloasa Orion.

Astronomii cred că Soarele însuși s-a născut într-un nor asemănător cu acesta. Oamenii observă nebuloasa de mult timp: NASA menționează că mayașii din Mesoamerica o vedeau ca pe focul cosmic al creației.