4.4 exametri!
Marea Nebuloasă din Carena, numită de obicei Nebuloasa Carina, este un nor vast de gaz strălucitor și praf din constelația sudică Carena. Se află la aproximativ 7.500 de ani-lumină de Pământ, iar un an-lumină este distanța pe care o parcurge lumina într-un an. În ea se formează stele noi, alături de unele dintre cele mai masive stele cunoscute. Gazul său strălucitor se întinde pe aproximativ 390–650 de ani-lumină, în funcție de cât de slabă este strălucirea luată în calcul.
Nebuloasa se estompează treptat la margini, așa că dimensiunile publicate diferă mult. ESO, Observatorul European Austral, o descrie ca întinzându-se pe aproximativ 100 de ani-lumină, iar NASA indică aproximativ 300 de ani-lumină. Măsurătorile care includ gazul slab de la exterior dau valori mai mari.
Imaginile profunde arată filamente și bule de gaz strălucitor care se întind pe mai mult de 3 grade de cer. Asta înseamnă mai mult de 120 de parseci (un parsec are aproximativ 3,26 ani-lumină), adică mai mult de 390 de ani-lumină. O comparație a norilor giganți de gaz strălucitor din Calea Lactee și din galaxiile apropiate indică o lățime a nebuloasei de aproximativ 200 de parseci, adică 650 de ani-lumină. Această valoare este marcată ca incertă.
Dimensiunea afișată mai sus, 4,4 exametri, este 4,4 × 1018 metri, iar 1018 este un 1 urmat de 18 zerouri. Asta înseamnă aproximativ 465 de ani-lumină, în intervalul măsurat. Distanța până la nebuloasă este cunoscută cu o precizie de aproximativ 2%. Astronomii au determinat-o în principal pe baza Nebuloasei Homunculus, un nor de gaz care se extinde din steaua Eta Carinae, aflată lângă inima nebuloasei, comparând viteza cu care crește norul pe cer cu viteza cu care se mișcă gazul său.
Eta Carinae este un sistem de cel puțin două stele. Cea mai mare are o masă de aproximativ 100 de ori mai mare decât a Soarelui și emite de aproximativ 5 milioane de ori mai multă lumină. În anii 1840, Eta Carinae a strălucit brusc și a fost timp de câțiva ani a doua cea mai strălucitoare stea de pe cerul nopții, iar în anii 1870 dispăruse din vedere. În timpul acelei erupții, a aruncat o cantitate de gaz de mai mult de 10 ori mai mare decât masa Soarelui, din care s-a format Nebuloasa Homunculus.
Stelele atât de masive trăiesc doar aproximativ 3 milioane de ani înainte să explodeze ca supernove, adică exploziile stelelor masive. Este probabil ca Eta Carinae să explodeze în viitorul apropiat, după standardele astronomice. În Nebuloasa Carina se așteaptă mai multe supernove în următorii 1–2 milioane de ani.
Nebuloasa strălucește datorită luminii ultraviolete de la cele mai fierbinți și mai masive stele ale sale. Astăzi este luminată în principal de 65 de stele foarte fierbinți, din categoria numită de tip O. În cea mai mare parte a existenței nebuloasei, stelele sale au emis de aproximativ 150 de ori mai multă lumină ultravioletă care face hidrogenul să strălucească decât emit stelele din Nebuloasa Orion.
Această radiație, împreună cu vânturile stelelor, comprimă norii de gaz rece din jur. Asta declanșează formarea de stele noi la marginile nebuloasei, în timp ce aceeași radiație evaporă norii din care se formează stelele. Nicolas-Louis de Lacaille a descoperit nebuloasa în 1752, de la Capul Bunei Speranțe.