How big is Charon?

Charon este cea mai mare dintre cele cinci luni ale lui Pluto și are aproximativ 1.212 kilometri în diametru. Aceasta înseamnă puțin mai mult de jumătate din lățimea lui Pluto însuși. Nicio altă lună cunoscută nu este atât de mare în comparație cu corpul în jurul căruia orbitează.

Dimensiune

Cea mai bună măsurătoare a dimensiunii lui Charon provine de la sonda New Horizons a NASA, care a trecut în zbor pe lângă Pluto și Charon la 14 iulie 2015. Oamenii de știință au trasat marginea lui Charon în imaginile sondei și au găsit o rază medie de 606 kilometri, plus sau minus 1 kilometru. Asta înseamnă că Charon are 1.212 kilometri în diametru.

Charon este rotund. Același studiu nu a găsit nicio turtire măsurabilă la poli, mai puțin de jumătate de procent. Măsurători mai vechi, făcute de pe Pământ prin cronometrarea timpului în care Charon a blocat lumina unei stele îndepărtate, au dat o rază similară.

Comparații de dimensiune

Dacă Pluto ar fi micșorat până la dimensiunea unei mingi de baschet, Charon ar fi o minge de aproximativ 12 centimetri în diametru, aflată pe orbită la doar aproximativ 2 metri distanță. Dacă, în schimb, Pământul ar fi micșorat până la dimensiunea unei mingi de baschet, Luna ar fi o minge de tenis aflată la aproximativ 7 metri.
Luna este de aproximativ 2,9 ori mai lată decât Charon, iar Pământul, de aproximativ 10 ori mai lat.
Quaoar, următoarea lume rotundă mai mică din explorator, are aproximativ 1.090 de kilometri în diametru, deci Charon are un diametru cu aproximativ 11% mai mare.
O centură de canioane de pe Charon se întinde pe mai mult de 1.600 de kilometri, de aproximativ patru ori lungimea Marelui Canion.

Cu fețele mereu îndreptate una spre alta

Charon orbitează în jurul lui Pluto o dată la 6,4 zile, iar Pluto se rotește o dată în același interval. Ca urmare, aceeași parte a lui Charon este mereu orientată spre Pluto, iar aceeași parte a lui Pluto este mereu orientată spre Charon. Aceasta se numește blocare mareică reciprocă. De pe Pluto, Charon nu răsare și nu apune niciodată, ci rămâne suspendat deasupra aceluiași loc de pe suprafața lui Pluto.

Cele două corpuri se află la doar aproximativ 19.600 de kilometri unul de altul, adică de aproximativ opt ori lățimea lui Pluto. Luna, prin comparație, se află la o distanță de aproximativ 30 de ori lățimea Pământului față de Pământ. Pentru că Charon este atât de mare și atât de aproape, Pluto și Charon sunt numite uneori planetă pitică dublă.

Descoperirea și numele

James Christy și Robert Harrington au descoperit Charon în iunie 1978 la Observatorul Naval al Statelor Unite din Flagstaff, Arizona. Ei nu căutau luni, ci încercau să stabilească cu precizie orbita lui Pluto. Christy a observat că Pluto părea alungit în unele imagini și că umflătura se deplasa în jurul lui Pluto la fiecare 6,39 zile. A găsit aceeași alungire în imagini mai vechi, iar imagini ulterioare au confirmat că era vorba despre o lună.

Christy a ales numele după Caron, luntrașul din mitologie care ducea sufletele peste râul Acheron, unul dintre râurile care înconjoară lumea subpământeană a zeului Pluton. A ales numele și pentru că primele patru litere din Charon coincid cu primele patru litere din numele soției sale, Charlene.

O suprafață crăpată, roșiatică

New Horizons a găsit o lume mult mai variată decât se așteptau mulți dintre oamenii de știință, cu munți, canioane și alunecări de teren. Din punctul de vedere al culorii, cea mai izbitoare trăsătură a lui Charon este o regiune roșiatică din jurul polului nord, numită informal Mordor Macula.

O centură de fracturi și canioane traversează întreaga față a lui Charon, în unele locuri de două ori mai adâncă decât Marele Canion. Câmpiile aflate la sud de această centură au mai puține cratere, deci sunt mai tinere. O idee aflată în discuție este că un ocean din interiorul lui Charon a înghețat cu mult timp în urmă, iar schimbarea de volum a crăpat scoarța.