1,100 kilometri!
Quaoar este o lume înghețată din centura Kuiper, zona de corpuri mici și înghețate aflată dincolo de Neptun. Are în medie aproximativ 1.090 de kilometri în diametru, ceva mai puțin decât jumătate din lățimea lui Pluto. Quaoar are o lună, Weywot, și două inele aflate mult mai departe decât distanțele la care se așteaptă ca inelele să reziste.
Dimensiunea lui Quaoar se măsoară urmărind trecerea lui prin fața unor stele îndepărtate, un eveniment numit ocultație stelară. Fiecare observator care vede cum dispare o stea înregistrează o linie, numită coardă, prin umbra lui Quaoar. Multe corzi înregistrate din locuri diferite conturează silueta sa.
Un studiu din 2026, făcut public înainte de evaluarea inter pares, a combinat 37 de ocultații și a constatat că Quaoar este ușor turtit. Are aproximativ 1.132 de kilometri la ecuator și 1.022 de kilometri de la pol la pol, ceea ce corespunde aceluiași volum ca al unei sfere cu un diametru de 1.094 de kilometri. Un studiu din 2024, care a combinat forma obținută din ocultații cu căldura emisă de Quaoar, a găsit un diametru de 1.090 de kilometri, plus sau minus aproximativ 40 de kilometri.
Prima măsurătoare, realizată cu Telescopul Spațial Hubble în 2002, a dat aproximativ 1.300 de kilometri. A fost prima dată când un obiect din centura Kuiper a fost văzut ca un disc, nu ca un punct de lumină, dar măsurătoarea a supraestimat dimensiunea cu aproximativ o cincime.
Inelele au fost descoperite în același mod ca dimensiunea lui Quaoar, din scăderi scurte ale luminii unei stele, când un inel trecea prin fața acesteia. Inelul exterior a fost detectat în ocultații între 2018 și 2021. Se află la aproximativ 4.057 de kilometri de centrul lui Quaoar, de mai mult de șapte ori raza lui Quaoar. O ocultație din 9 august 2022 a dezvăluit un al doilea inel, mai slab, aflat la aproximativ 2.520 de kilometri de centru.
Ambele inele se află în afara unei limite numite limita Roche, care pentru Quaoar este la aproximativ 1.780 de kilometri de centrul lui Quaoar. Dincolo de această limită, se așteaptă ca particulele unui inel să se adune și să formeze luni în mai puțin de 100 de ani. O explicație propusă este că particulele inelelor lui Quaoar ricoșează unele de altele mai mult decât cele din inelele lui Saturn, în loc să se lipească între ele.
Weywot, luna lui Quaoar, orbitează la o distanță de aproximativ trei ori mai mare decât cea a inelului exterior. Din orbita lui Weywot, astronomii pot determina masa lui Quaoar și, din aceasta, densitatea lui. În 2025, astronomii au raportat o a doua lună, mult mai mică, detectată o singură dată în timpul unei ocultații.
Chad Trujillo și Mike Brown au descoperit Quaoar în 2002 cu telescopul Oschin Schmidt de la Observatorul Palomar. La acea vreme, Quaoar era cel mai mare obiect găsit pe orbită în jurul Soarelui de la descoperirea lui Pluto, în 1930. Descoperitorii au ales numele după un zeu al creației al poporului Tongva, locuitorii originari ai Bazinului Los Angeles. Numele se pronunță „kwa-whar”.
Quaoar orbitează în jurul Soarelui pe o orbită aproape circulară, de aproximativ 44 de ori mai departe de Soare decât Pământul. Telescopul Spațial James Webb a găsit pe suprafața lui Quaoar gheață de apă, gheață de dioxid de carbon, precum și metan și etan înghețate. Quaoar nu se numără printre cele cinci planete pitice pe care Uniunea Astronomică Internațională le recunoaște în 2026, dar studiul din 2026 a constatat că forma și rotația lui Quaoar se potrivesc cu cele ale unui corp modelat de propria gravitație, ceea ce ar face ca Quaoar să îndeplinească condițiile.