How big is S Doradus?

S Doradus este o stea masivă și instabilă din Marele Nor al lui Magellan, o galaxie satelit care orbitează Calea Lactee la aproximativ 160.000 de ani-lumină de Pământ. Steaua se umflă și se micșorează de-a lungul anilor și deceniilor. La dimensiunea maximă, S Doradus are aproximativ 530 de milioane de kilometri în diametru, de circa 380 de ori lățimea Soarelui, iar aceasta este dimensiunea pe care o arată exploratorul. La dimensiunea minimă, are aproximativ 140 de milioane de kilometri în diametru.

Dimensiune

S Doradus este prototipul, primul exemplar cunoscut, al variabilelor albastre luminoase. Aceste stele rare și foarte strălucitoare alternează între o stare fierbinte și compactă și una mai rece și umflată. În 1995, astronomul Henny Lamers a modelat schimbările și a constatat că raza stelei variază între 100 și 380 de ori raza Soarelui. Pe măsură ce se umflă, suprafața ei se răcește de la aproximativ 20.000 de kelvini la aproximativ 9.000 de kelvini (grade măsurate de la zero absolut).

Schimbarea este reală: steaua însăși se dilată și se contractă, nu doar gazul care se îndepărtează de ea curgând. Puterea ei totală rămâne aproximativ aceeași, de circa un milion de ori puterea Soarelui. Dar o stea mai rece emite o parte mai mare din energie sub formă de lumină vizibilă, așa că S Doradus pare mai strălucitoare când este mare.

Aceste dimensiuni sunt calculate pe baza puterii și a temperaturii de la suprafața stelei, nu măsurate direct, deci sunt estimări. Ele se potrivesc cu tiparul altor stele de acest fel. Un studiu din 2025 a estimat că astfel de stele au o rază de aproximativ 50–150 de ori raza Soarelui în starea fierbinte și de 200–500 de ori în starea rece.

Comparații de dimensiune

La dimensiunea maximă, S Doradus este de aproximativ 380 de ori mai lată decât Soarele. La dimensiunea minimă, este de aproximativ 100 de ori mai lată.
Dacă S Doradus ar lua locul Soarelui la dimensiunea maximă, suprafața ei ar ajunge dincolo de orbita lui Marte. La dimensiunea minimă, ar ajunge dincolo de distanța medie a lui Mercur față de Soare, dar nu până la Venus.
Lățimea ei se schimbă cu un factor de aproape patru, așa că volumul ei se schimbă cu un factor de aproximativ 55.
La dimensiunea maximă, S Doradus are puțin peste jumătate din lățimea lui Antares, o supergigantă roșie.
Dacă Soarele ar fi micșorat până la dimensiunea unei mingi de baschet, S Doradus ar crește și s-ar micșora între aproximativ 24 și 91 de metri în diametru. La dimensiunea maximă, ar avea mai mult de patru cincimi din lungimea unui teren de fotbal american.

Steaua care a dat numele unei clase

Astronomul E. C. Pickering a observat pentru prima dată în 1897 că strălucirea lui S Doradus se schimbă. Stele asemănătoare au fost descoperite ulterior în Calea Lactee și în alte galaxii. Trecerea de la starea fierbinte la cea rece și înapoi se numește și astăzi ciclu S Doradus, iar „variabile S Doradus” a fost unul dintre mai multe nume date acestor stele. În 1984, astronomul Peter Conti le-a grupat laolaltă sub denumirea de variabile albastre luminoase.

Variabilele albastre luminoase sunt o etapă din viața stelelor născute cu o masă de peste aproximativ 30 de ori masa Soarelui, etapă marcată de o pierdere extremă de masă. Ele se află aproape de limita Eddington modificată, punctul în care forța cu care lumina unei stele împinge straturile ei exterioare aproape că echilibrează atracția gravitației. O mică perturbare sub suprafață poate declanșa atunci umflarea și micșorarea. Stelele de acest fel sunt printre cele mai strălucitoare stele albastre din galaxiile lor.