How big is Nebuloasa Inel?

Nebuloasa Inel este un înveliș strălucitor de gaz aruncat de o stea pe moarte, aflat la aproximativ 2.600 de ani-lumină de Pământ, în constelația Lira. Un an-lumină este distanța pe care o parcurge lumina într-un an, aproximativ 9.460 de miliarde de kilometri. Inelul strălucitor al nebuloasei are aproximativ 1 an-lumină, adică în jur de 10.000 de miliarde de kilometri, în diametru. Un halou de gaz mult mai slab din jurul inelului se întinde pe aproximativ 3 ani-lumină în diametru.

Dimensiune

Nebuloasa Inel este o nebuloasă planetară: straturile exterioare ale unei stele, aruncate spre sfârșitul vieții ei. Ca orice nor de gaz, nu are o margine netă, așa că dimensiunea ei depinde de partea care se măsoară.

Inelul strălucitor este ușor oval. În imaginile de la Telescopul Spațial James Webb, marginea lui exterioară măsoară aproximativ 88 pe 70 de secunde de arc pe cer, iar o secundă de arc este 1/3.600 dintr-un grad. La distanța nebuloasei, asta înseamnă aproximativ 1,1 pe 0,9 ani-lumină. NASA descrie nebuloasa ca având în jur de 1 an-lumină în diametru.

Pentru a transforma un unghi într-o lungime este nevoie de distanță. Cea mai bună măsurătoare provine de la telescopul spațial Gaia. Acesta a măsurat paralaxa stelei centrale: mica deplasare a poziției stelei, produsă de mișcarea Pământului în jurul Soarelui. Rezultă că nebuloasa se află la aproximativ 2.600 de ani-lumină, cu o marjă de aproximativ 100 de ani-lumină în plus sau în minus.

Dincolo de inelul strălucitor se află un halou slab. Dacă acesta este inclus, nebuloasa are aproximativ 4 minute de arc (240 de secunde de arc) în lățime, adică aproximativ 3 ani-lumină la acea distanță.

Comparații de dimensiune

Inelul strălucitor are aproximativ o treime dintr-un parsec în diametru, iar nebuloasa împreună cu haloul, aproximativ un parsec. Un parsec este o unitate de distanță egală cu aproximativ 3,26 ani-lumină.
Lățimea maximă a inelului este de aproximativ un sfert din distanța de la Soare la Proxima Centauri, care este de 4,2 ani-lumină.
Nebuloasa Bumerang, un nor de gaz aruncat de o altă stea pe moarte, are aproximativ 2 ani-lumină în lungime, adică în jur de două ori lățimea inelului strălucitor al Nebuloasei Inel.
Inelul conține aproximativ 20.000 de aglomerări dense de gaz. O aglomerare tipică are aproximativ 150 de unități astronomice în diametru, iar o unitate astronomică este distanța medie de la Pământ la Soare. Asta înseamnă de aproximativ două ori și jumătate lățimea orbitei lui Neptun.
Dacă una dintre aceste aglomerări ar fi micșorată până la dimensiunea unei mingi de baschet, inelul strălucitor ar avea aproximativ 110 metri în lungime, iar întreaga orbită a lui Neptun ar fi un cerc de aproximativ 10 centimetri în diametru.

Cum s-a format inelul

Steaua centrală a aruncat acest gaz în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. La început, steaua avea o masă de câteva ori mai mare decât masa Soarelui. De-a lungul vieții sale lungi, ea a transformat hidrogenul în heliu, iar când combustibilul a început să se epuizeze, s-a umflat într-o gigantă roșie și și-a aruncat straturile exterioare. Ceea ce a rămas se transformă într-o pitică albă, o stea mică, densă și foarte fierbinte.

Lumina ultravioletă a stelei face gazul din jur să strălucească. Nebuloasa se extinde cu mai mult de 69.000 de kilometri pe oră. Ea va continua să se extindă încă aproximativ 10.000 de ani, estompându-se până când se va contopi cu gazul rar dintre stele. Se preconizează că Soarele, care are o masă mai mică, își va arunca propriile straturi exterioare peste aproximativ 6 miliarde de ani, formând o nebuloasă mai slabă și mai răspândită.

Forma inelului

Nebuloasa Inel nu este un inel plat. Are forma unei gogoși deformate, iar de pe Pământ se privește aproape direct spre unul dintre polii ei. Centrul nu este gol: îl umple gaz de densitate mai mică, care se întinde spre Pământ și în sens opus, într-o formă asemănătoare unei mingi de rugby.

Imaginile realizate de Webb arată, de asemenea, aproximativ zece arcuri slabe, la intervale egale, puțin dincolo de marginea inelului. Astronomii cred că le-a modelat o stea însoțitoare mai mică, care se rotește în jurul stelei centrale aproximativ o dată la 280 de ani. Nebuloasa a fost descoperită în 1779 de Antoine Darquier de Pellepoix și Charles Messier, care au dat peste ea în timp ce urmăreau o cometă. Ea este cunoscută și ca M57 și NGC 6720.