445,000 kilometri!
Steaua lui Luyten este o pitică roșie, un tip de stea mai mică și mai rece decât Soarele, aflată la aproximativ 12,3 ani-lumină de Pământ. Are aproximativ 445.000 de kilometri în diametru, aproximativ o treime din lățimea Soarelui. Această valoare este lățimea fotosferei sale, stratul luminos care arată ca suprafața unei stele.
Văzută de pe Pământ, Steaua lui Luyten pare să aibă mai puțin de o miime de secundă de arc lățime, unde o secundă de arc este 1/3.600 dintr-un grad. Într-un studiu publicat în 2019, o echipă condusă de Markus Rabus a măsurat această lățime cu Interferometrul Very Large Telescope al Observatorului European Austral. Un interferometru combină lumina de la mai multe telescoape, astfel încât, împreună, acestea să vadă detalii mult mai fine decât oricare dintre ele separat.
Combinată cu distanța stelei, măsurătoarea dă o rază de 0,320 ori raza Soarelui. Aceasta înseamnă o lățime de aproximativ 445.000 de kilometri, cu o incertitudine de mai puțin de 2%. Un studiu din 2015 al lui Andrew Mann și al colegilor săi a estimat raza într-un alt mod, pornind de la temperatura stelei și de la emisia ei totală de lumină. Studiul a obținut 0,315 ori raza Soarelui, aproximativ 438.000 de kilometri, ceea ce concordă în limitele incertitudinilor.
Piticele roșii precum Steaua lui Luyten sunt cele mai numeroase stele din univers. Steaua lui Luyten are o masă de aproximativ 0,29 ori masa Soarelui, iar suprafața ei are aproximativ 3.000 de grade Celsius, cu circa 2.500 de grade mai puțin decât cea a Soarelui. Fiind și mai mică, și mai rece, emite doar aproximativ 1% din lumina emisă de Soare.
În 2017, astronomii au raportat două planete care orbitează Steaua lui Luyten, cunoscută și sub numele din catalog GJ 273. Ei le-au găsit cu spectrograful HARPS, care măsoară cu ce viteză se apropie o stea de Pământ și se depărtează de acesta. Atracția exercitată de o planetă aflată pe orbită face ca această viteză să oscileze. Metoda oferă doar masa minimă posibilă a unei planete.
Planeta exterioară, GJ 273b, are o masă de cel puțin 2,9 ori masa Pământului și orbitează steaua la fiecare 18,65 zile. Se află la marginea interioară a zonei locuibile a stelei, intervalul de distanțe la care ar putea exista apă lichidă pe suprafața unei planete. Planeta primește de la stea aproximativ aceeași cantitate de energie pe care o primește Pământul de la Soare.
Planeta interioară, GJ 273c, are o masă de cel puțin 1,2 ori masa Pământului și orbitează la fiecare 4,7 zile. Primește de aproape șapte ori mai multă energie decât Pământul, prea multă pentru a se afla în zona locuibilă. Când au fost anunțate planetele, Steaua lui Luyten a devenit al doilea cel mai apropiat sistem planetar cunoscut cu o planetă în zona locuibilă, după Proxima Centauri.