18 petametri!
Norul lui Oort este un înveliș vast, aproximativ rotund, de obiecte înghețate care, după cum cred astronomii, înconjoară Sistemul Solar, mult dincolo de planete. Se crede că marginea lui exterioară se află undeva între 10.000 și 100.000 de unități astronomice (ua) de Soare, unde 1 ua este distanța medie de la Pământ la Soare. Dimensiunea dată aici este un diametru de aproximativ 18 mii de miliarde de kilometri, adică 1,9 ani-lumină; un an-lumină este distanța pe care o parcurge lumina într-un an. Asta plasează marginea la aproximativ 60.000 de ua de Soare, o valoare din acest interval, dar nu o măsurătoare, deoarece norul este cunoscut doar indirect, din comete.
Nimeni nu a măsurat dimensiunea Norului lui Oort. Este atât de departe, încât NASA nu are imagini directe ale lui. O mare parte din ce știu astronomii despre nor provine din studiul cometelor care trec prin apropierea Pământului.
NASA plasează marginea interioară a norului între 2.000 și 5.000 de ua de Soare, iar marginea exterioară între 10.000 și 100.000 de ua. Când astronomul olandez Jan Oort a propus existența norului, în 1950, și-l imagina întinzându-se până la aproximativ 100.000 de ua. O margine atât de îndepărtată ar face ca norul să aibă un diametru de aproximativ 200.000 de ua, adică 3,2 ani-lumină.
Oort a propus existența norului pentru a explica de unde vin cometele cu perioadă lungă. Aceste comete au nevoie de atât de mult timp pentru a orbita în jurul Soarelui, încât majoritatea au fost văzute o singură dată în istoria consemnată. Ele sosesc, de asemenea, din toate direcțiile, nu de-a lungul planului plat pe care îl au în comun planetele.
Obiectele din nor se rotesc în jurul Soarelui la multe unghiuri diferite și formează o bulă groasă, nu o centură plată, motiv pentru care se numește nor. Este posibil să existe în el sute de miliarde, sau chiar mii de miliarde, de corpuri înghețate.
Din când în când, ceva perturbă unul dintre ele, iar acesta începe o lungă cădere spre Soare. Cometa Siding Spring a trecut foarte aproape de Marte în una dintre aceste călătorii și nu se va întoarce decât peste aproximativ 740.000 de ani.
Ipoteza principală este că obiectele din Norul lui Oort nu s-au format acolo unde se află acum. După formarea planetelor, în urmă cu 4,6 miliarde de ani, între ele au rămas multe bucăți nefolosite, numite planetezimale, făcute din același material ca planetele. Gravitația planetelor, mai ales a lui Jupiter, a aruncat aceste bucăți în toate direcțiile. Unele au părăsit complet Sistemul Solar.
Altele au fost aruncate pe orbite lungi, care le-au dus suficient de departe pentru ca gravitația galaxiei Calea Lactee să tragă de ele. Atracția galaxiei le-a mutat probabil spre marginile exterioare ale Sistemului Solar, unde planetele nu le mai puteau perturba. O lucrare de sinteză estimează că aproximativ 5% din materialul pe care l-au împrăștiat planetele gigant a ajuns în Norul lui Oort. Este posibil ca norul să fi captat și obiecte care nu s-au format în Sistemul Solar.