How big is Centura Kuiper?

Centura Kuiper este o regiune în formă de gogoașă, formată din corpuri înghețate, aflată în partea exterioară a Sistemului Solar, dincolo de orbita lui Neptun. Partea ei principală se întinde de la aproximativ 30 până la aproximativ 50 de unități astronomice de Soare, iar o unitate astronomică este distanța medie de la Pământ la Soare. Astfel, partea principală a centurii are aproximativ 100 de unități astronomice, adică 15 miliarde de kilometri, în diametru. Dincolo de partea principală, centura nu are o margine exterioară unică, iar o împrăștiere mai rară de obiecte ajunge mult mai departe.

Dimensiune

O unitate astronomică (ua) are exact 149.597.870.700 de metri, aproximativ 150 de milioane de kilometri. Potrivit NASA, marginea interioară a centurii începe de la orbita lui Neptun, aflată la aproximativ 30 ua de Soare, iar regiunea ei principală se termină în jur de 50 ua. Obiectele aflate pe orbite calme, aproape circulare, devin brusc mai rare dincolo de aproximativ 47 ua, la o margine numită Faleza Kuiper. Măsurată dintr-o parte în alta a marginii exterioare a centurii principale, centura are aproximativ 100 ua, adică 15 miliarde de kilometri, în lățime.

Centura nu este plată ca un inel, ci groasă, ca un disc umflat. Multe dintre obiectele ei, numite obiecte clasice din Centura Kuiper, orbitează la o distanță medie de 40–50 ua. Peste marginea exterioară se suprapune o a doua regiune, discul împrăștiat, ale cărui obiecte urmează orbite alungite și înclinate, care se întind până la aproape 1.000 ua. Unii astronomi le tratează ca regiuni separate, dar limitele lor se suprapun, așa că orice cifră unică pentru dimensiunea centurii este aproximativă.

Comparații de dimensiune

Pe lățimea marginii ei exterioare, centura are mai mult de trei ori distanța de la Neptun la Soare.
Lumina o traversează în aproximativ 14 ore, ceva mai mult de jumătate dintr-o zi-lumină.
Orbita planetei pitice Pluto, al cărei diametru este de 2.377 de kilometri, se întinde de la aproximativ 30 până la 49 ua de Soare, pe aproape toată centura principală.
Dacă Soarele ar fi micșorat până la dimensiunea unei mingi de baschet, Neptun ar orbita la aproximativ 780 de metri. Marginea exterioară a centurii ar fi la aproximativ 1,3 kilometri, așa că centura ar avea aproximativ 2,6 kilometri în diametru.

Descoperire și denumire

Centura poartă numele astronomului Gerard Kuiper, care a publicat în 1951 o lucrare în care făcea presupuneri despre obiecte aflate dincolo de Pluto. Kenneth Edgeworth scrisese și el despre astfel de obiecte în anii 1940, de aceea regiunea este numită uneori Centura Edgeworth-Kuiper. Pluto, descoperit în 1930, a fost primul obiect din Centura Kuiper descoperit. Astronomii au început să găsească multe altele la începutul anilor 1990.

Ce conține centura

Astronomii consideră că centura conține milioane de obiecte mici și înghețate, printre care sute de mii mai late de 100 de kilometri. Pe lângă rocă și gheață de apă, ele conțin și alte substanțe înghețate, precum amoniacul și metanul. Planetele pitice Pluto, Eris, Haumea și Makemake sunt toate obiecte din Centura Kuiper, având luni proprii. Cu toate acestea, se estimează că întreaga materie din centură are împreună nu mai mult de aproximativ o zecime din masa Pământului.

Potrivit NASA, până în 2025 o singură navă spațială a vizitat Centura Kuiper: New Horizons. Ea a trecut pe lângă Pluto în iulie 2015, iar la 1 ianuarie 2019 a trecut pe lângă un mic obiect numit Arrokoth. Imaginile ei au arătat doi lobi uniți, ca un om de zăpadă roșu, parțial turtit.

Cum s-a format centura

Se crede că obiectele înghețate ale centurii sunt resturi din formarea Sistemului Solar. Gravitația lui Neptun a agitat regiunea atât de tare, încât ele nu au putut să se unească într-o planetă. Potrivit unei teorii bine susținute, orbitele planetelor gigant s-au deplasat de timpuriu, iar Neptun s-a mutat spre exterior printr-un disc dens de corpuri înghețate. Cea mai mare parte din materia inițială, probabil de 7 până la 10 ori masa Pământului, ar fi putut fi pierdută.

Centura se erodează încă lent. Obiectele ei se ciocnesc uneori și se sparg în bucăți mai mici, iar unele dintre acestea devin comete.