15 petametri!
Nebuloasa Furnicii este un nor de gaz luminos aruncat de o stea pe moarte, în constelația sudică Echerul. Văzută prin telescoape de la sol, seamănă cu capul și corpul unei furnici. NASA estimează că are o lungime de aproximativ 1,6 ani-lumină, adică 15 mii de miliarde de kilometri; un an-lumină este distanța pe care o parcurge lumina într-un an. Distanța ei față de Pământ este incertă, iar la fel de incertă este și lungimea ei reală.
Pe cer, întreaga nebuloasă are aproximativ 1 minut de arc în lungime; un minut de arc este 1/60 dintr-un grad. Cea mai strălucitoare parte a ei este o pereche de lobi în formă de bule, câte unul de fiecare parte a stelei centrale, care formează corpul furnicii. Lobii ajung la aproximativ 15 secunde de arc, adică un sfert de minut de arc, de stea în fiecare direcție, așa că împreună acoperă aproximativ jumătate din lungimea totală a nebuloasei. Coloane și dungi de gaz mai slabe se extind mai departe.
Pentru a transforma acest unghi într-o lungime, trebuie cunoscută distanța până la nebuloasă, care este greu de măsurat. Estimările publicate variază între aproximativ 3.300 și 8.800 de ani-lumină. La aceste distanțe, 1 minut de arc acoperă între aproximativ 1 și 2,6 ani-lumină, iar estimarea NASA de 1,6 ani-lumină se încadrează în acest interval.
Un studiu detaliat din 2004, realizat cu telescopul spațial Hubble și cu telescoape mari de la sol, a găsit cel puțin patru fluxuri separate de gaz care se îndepărtează de stea. Acestea sunt lobii luminoși în formă de bule, două coloane înguste, un con de raze slabe și un inel foarte slab luminos, aplatizat. Echipa a numit acest inel chakram, după o armă străveche de aruncat, în formă de disc, din India.
Viteza cu care se mișcă fiecare parte sugerează că steaua le-a aruncat într-o serie de erupții. Razele slabe au apărut primele, cu cel puțin aproximativ 1.500 de ani în urmă, iar lobii luminoși au apărut ultimii. Gazul care se revarsă de-a lungul axei lungi a nebuloasei atinge aproximativ 500 de kilometri pe secundă. La această viteză, ar putea străbate distanța de la Pământ la Lună în aproximativ 13 minute.
Astronomii încă nu sunt de acord cu privire la ce fel de obiect este Nebuloasa Furnicii. A fost clasificată drept nebuloasă planetară, învelișul luminos de gaz pe care îl lasă în urmă o stea pe moarte, dar și drept un tip de stea dublă. Un disc plat de praf ascunde steaua centrală, iar aceasta ar putea fi o pereche de stele.
O stea companion aflată aproape de steaua pe moarte ar putea explica forma nebuloasei, trăgând gazul care iese și formând doi lobi. Câmpurile magnetice răsucite de steaua aflată în rotație sunt o altă explicație posibilă.
În 2018, astronomii care au folosit Observatorul Spațial Herschel al Agenției Spațiale Europene au constatat că hidrogenul gazos din miez amplifică o parte din propria lumină, același proces pe care îl folosește un laser. Astronomul D. H. Menzel, care a descoperit nebuloasa în 1922, fusese unul dintre primii oameni de știință care au sugerat că o astfel de amplificare ar putea avea loc. Nebuloasa se mai numește Menzel 3, după el.