How big is Galaxia Pitică din Câinele Mare?

Galaxia Pitică din Câinele Mare este o zonă aglomerată de stele aflată în direcția constelației Câinele Mare, la aproximativ 23.000 de ani-lumină de Soare. Un an-lumină este distanța pe care o parcurge lumina într-un an, aproximativ 9.460 de miliarde de kilometri. Astronomii au anunțat-o în 2003 ca pe o galaxie mică sfâșiată de Calea Lactee, dar studiile ulterioare sugerează că face parte din discul propriu al Căii Lactee. Dimensiunea afișată mai sus, 1 zettametru, adică aproximativ 106.000 de ani-lumină, nu este o măsurătoare a ei: aglomerația de stele măsurată are aproximativ 14.000 de ani-lumină în adâncime.

Dimensiune

Supradensitatea din Câinele Mare, cum o mai numesc astronomii, nu are o margine clară. Este o regiune în care stelele sunt mai aglomerate decât în porțiunea corespunzătoare de pe cer, de cealaltă parte a discului Căii Lactee. În miezul ei există de până la opt ori mai multe stele decât în acea regiune corespunzătoare.

Echipa care a descoperit-o i-a măsurat forma folosind stele gigante roșii. Au măsurat regiunea în care aglomerația stelelor este de cel puțin jumătate din cea din centru. Conform acestei măsurători, are o grosime de aproximativ 5.200 de ani-lumină, pe direcția perpendiculară pe discul Căii Lactee, și o adâncime de aproximativ 14.000 de ani-lumină, pe linia de vedere dinspre Pământ.

Un studiu din 2007 a constatat că, pe cer, este de cel puțin cinci ori mai lungă decât înaltă, fiind alungită de-a lungul discului Căii Lactee. Galaxia depășea marginea zonei cercetate, așa că se întinde pe mai mult de 27 de grade de cer, adică mai mult de aproximativ 11.000 de ani-lumină.

Comparații de dimensiune

Cea mai lungă dimensiune măsurată a supradensității, de aproximativ 14.000 de ani-lumină, este de aproximativ o șeptime din lățimea discului Căii Lactee, care are aproximativ 100.000 de ani-lumină în diametru.
Galaxia Triunghiului, o galaxie spirală întreagă cu un diametru de aproximativ 60.000 de ani-lumină, este de mai mult de patru ori mai lată.
Pe cer, supradensitatea acoperă aproximativ 100 de grade pătrate, de aproximativ 460 de ori aria Lunii pline.
Dacă discul Căii Lactee ar fi micșorat până la lățimea unei mingi de baschet, supradensitatea ar fi o pată lungă de aproximativ 3 centimetri. Pata ar fi la aproximativ 10 centimetri de centrul discului și la 5,5 centimetri de locul pe care îl ocupă Soarele în disc.

Cum a fost descoperită

În 2003, o echipă de astronomi a căutat în Two Micron All Sky Survey, o hartă a întregului cer în lumină infraroșie. Lumina infraroșie oferă o vedere mai bună decât lumina vizibilă prin discul Căii Lactee. Echipa a numărat giganții M, un tip de stele gigante roșii, și a comparat cerul de sub discul Căii Lactee cu cel de deasupra lui. Cea mai puternică diferență a fost o aglomerație ovală de stele în direcția constelației Câinele Mare.

Aglomerația conținea aproximativ la fel de mulți giganți M ca nucleul Galaxiei Pitice din Săgetătorul, o galaxie mică pe care Calea Lactee o sfâșie. De aici, echipa a estimat o masă de 100 de milioane până la 1 miliard de ori masa Soarelui. Patru roiuri de stele se află în jurul aglomerației și se mișcă odată cu ea.

Echipa a propus că aceasta este ceea ce a rămas dintr-o galaxie pitică. Membrii echipei au sugerat că stelele smulse din ea formează un inel în jurul marginii discului Căii Lactee. Astfel, ea a devenit cea mai apropiată galaxie cunoscută la acea vreme, mai aproape decât Galaxia Pitică din Săgetătorul.

Galaxie sau parte a Căii Lactee

Departe de centru, discul Căii Lactee nu este plat. Este deformat, curbându-se sub planul său obișnuit în direcția constelației Câinele Mare, și se îngroașă spre margine. Un studiu din 2006 a constatat că supradensitatea se află acolo unde această curbură în jos este cea mai puternică. Stelele supradensității se potrivesc, a constatat studiul, cu cele din discul exterior al Căii Lactee.

Un studiu din 2021, care a folosit măsurători ale stelelor realizate de telescopul spațial Gaia, a ajuns la o concluzie asemănătoare. Studiul a constatat că supradensitatea provine mai degrabă din deformarea discului Căii Lactee decât dintr-o galaxie înghițită. În 2026, se dispută dacă ea este măcar o galaxie.