How big is Virusul hepatitei B?

Virusul hepatitei B este virusul care provoacă hepatita B, o infecție a ficatului. O particulă completă și infecțioasă a virusului este o sferă de aproximativ 42 de nanometri în diametru, iar un nanometru este o miliardime de metru. Această valoare cuprinde întreaga particulă, inclusiv învelișul ei exterior.

Dimensiune

Particulele complete de hepatită B se numesc particule Dane, după primul autor al unei lucrări din 1970 care le-a descris în imagini de microscopie electronică. Lucrările de sinteză despre virus indică un diametru de 42 de nanometri. Comitetul Internațional pentru Taxonomia Virusurilor (ICTV), care clasifică virusurile, indică un interval de 40–45 de nanometri.

Fiecare particulă are două straturi. Cel exterior este un înveliș format din molecule grase numite lipide, presărat cu trei tipuri de proteine de suprafață. În interior se află o coajă proteică numită nucleocapsidă, cu diametrul de 32–36 de nanometri. Nucleocapsida conține materialul genetic al virusului: o buclă de ADN cu o lungime de aproximativ 3.200 de baze, doar parțial dublu-catenară.

Comparații de dimensiune

Un virus al hepatitei B este de aproximativ 2,5 ori mai lat decât un circovirus porcin, un virus al porcilor cu un diametru de aproximativ 17 nanometri. Ca volum, virusul hepatitei B este de aproximativ 15 ori mai mare.
În 1873, Ernst Abbe a calculat că un microscop optic obișnuit nu poate distinge detalii mai mici de aproximativ 200 de nanometri. Un virus al hepatitei B reprezintă aproximativ o cincime din această limită, fiind prea mic pentru ca un astfel de microscop să-i arate forma.
Aproximativ 1.900–2.400 de virusuri ale hepatitei B puse una lângă alta ar acoperi grosimea unui fir de păr uman, adică 80.000–100.000 de nanometri.
Dacă totul ar fi mărit de un milion de ori, un virus al hepatitei B ar avea 4,2 centimetri în diametru, iar un fir de păr uman ar avea 80–100 de metri lățime.

Particule goale

Celulele infectate ale ficatului eliberează și particule care nu conțin nici nucleocapsidă, nici ADN, așa că nu pot provoca infecție. Ele sunt alcătuite din proteine de suprafață înglobate într-o membrană lipidică preluată de la celulă. Unele sunt sfere cu diametrul de 16–25 de nanometri, iar altele sunt filamente, adică fire, cu o lățime de aproximativ 20 de nanometri și de lungime variabilă.

Aceste particule goale sunt mult mai numeroase decât virusurile complete: o analiză din 2025 estimează că sunt de 1.000 până la 100.000 de ori mai multe. Ele captează anticorpii pe care sistemul imunitar îi produce împotriva proteinelor de suprafață, îndepărtând anticorpii de la particulele infecțioase. Proteinele de suprafață ale particulelor goale au fost identificate prima dată drept „antigenul Australia”.

Infecția și vaccinul

Hepatita B se transmite prin sânge și prin alte fluide ale corpului, cel mai des de la mamă la copil, la naștere. Singurele gazde naturale cunoscute ale virusului sunt oamenii și maimuțele antropoide. Majoritatea persoanelor nu au simptome la prima infectare. La unele, însă, infecția devine cronică, adică de lungă durată, și poate duce la boli grave ale ficatului, printre care cicatrizarea ficatului, numită ciroză, și cancerul hepatic.

Vârsta contează. Aproximativ 95% dintre sugarii și copiii mici infectați dezvoltă hepatită cronică, față de mai puțin de 5% dintre adulții infectați. Organizația Mondială a Sănătății estimează că 240 de milioane de persoane trăiau cu hepatită B cronică în 2024 și că boala a provocat în acel an aproximativ 1,1 milioane de decese. Un vaccin, administrat de obicei la scurt timp după naștere, oferă o protecție de aproape 100%.