10 centimetri!
Chițcanii sunt mamifere mici, cu boturi lungi și ascuțite, care se hrănesc în principal cu insecte, viermi, păianjeni și alte animale mici fără coloană vertebrală. Chițcanul din explorator are 10 centimetri lungime, de la vârful nasului până la vârful cozii. Aceasta este aproximativ lungimea unui chițcan comun din Europa sau a unui chițcan mascat din America de Nord. Cele peste 300 de specii de chițcani trăiesc în cea mai mare parte a lumii, dar nu și în Australia, în regiunile polare sau în extremitatea sudică a Americii de Sud.
Ghidurile dau de obicei separat lungimea capului și a corpului și lungimea cozii unui chițcan. Mammal Society din Marea Britanie indică pentru chițcanul comun un corp lung de 5–8 centimetri, o coadă lungă de 2–4 centimetri și o greutate de 5–14 grame. De la nas până la vârful cozii, rezultă o lungime de 7–12 centimetri.
Chițcanul mascat din America de Nord măsoară în medie 99 de milimetri de la nas până la vârful cozii, iar coada reprezintă peste 40% din această lungime. Cântărește 2,5–4,0 grame. Ca grup, chițcanii variază mult mai mult. Chițcanul etrusc, unul dintre cele mai mici mamifere cunoscute, cântărește 1,8–3 grame, în timp ce un mascul de chițcan de casă asiatic poate cântări până la 147 de grame.
Chițcanii pierd repede căldura, pentru că un corp mic are o suprafață mare față de volumul din interior. Ca să se mențină calzi, chițcanii ard hrana foarte repede. Inima unui chițcan comun poate bate de 500–1.000 de ori pe minut, iar animalul este activ zi și noapte și face doar somnuri scurte.
Un chițcan comun trebuie să mănânce la fiecare două-trei ore ca să supraviețuiască. Unele dintre râmele pe care le mănâncă au 10 centimetri lungime, mai mult decât propriul corp. Chițcanul pitic, mai mic, poate mânca peste 250 de animale-pradă într-o zi, până la 125% din greutatea corpului său. De asemenea, chițcanii comuni trăiesc puțin, rareori mai mult de un an.
Chițcanii au ochi foarte mici și se bazează probabil mai ales pe simțul tactil, pe auz și pe miros. Unii folosesc și sunetul. Chițcanul nordic cu coadă scurtă din America de Nord emite clicuri ultrasonice, prea acute ca oamenii să le audă, și ascultă ecourile ca să simtă ce se află în jurul lui. Chițcanii comuni emit și ei sunete ultrasonice, dar le folosesc mult mai puțin decât liliecii.
Câțiva chițcani sunt veninoși. Chițcanul nordic cu coadă scurtă produce o salivă toxică, care îl ajută să învingă animale mult mai mari decât el, printre care broaște, șoareci și alți chițcani. Chițcanul de apă din Europa are și el venin în salivă.
Chițcanii seamănă cu șoarecii, dar nu sunt rozătoare. Oamenii de știință împart mamiferele în grupuri mari, numite ordine. Șoarecii aparțin ordinului rozătoarelor, Rodentia. Chițcanii aparțin unui alt ordin, Eulipotyphla, alături de cârtițe și de arici.