Un băț de chibrit este un băț subțire, de obicei din lemn, cu un cap din substanțe chimice care izbucnește în flăcări când este frecat. Chibritul din explorator are 5 centimetri lungime, de la vârful capului până la capătul bățului. Standardele pentru chibrituri stabilesc o lungime minimă, nu una exactă: două standarde regionale cer ca chibriturile din cutie să aibă cel puțin aproximativ 4 centimetri lungime.

Dimensiune

Standardele pentru chibrituri descriu bățul chibritului, numit în engleză „splint”. Standardele pentru chibrituri de siguranță ale Comunității Est-Africane și ale CARICOM, Comunitatea Caraibelor, cer amândouă ca chibriturile din cutie să aibă cel puțin 40 de milimetri lungime. Bățul trebuie să aibă cel puțin 1,9 milimetri lățime și grosime. Chibriturile din aceeași cutie nu pot diferi în lungime cu mai mult de 2 milimetri.

Chibriturile de tip carnețel, care stau în rânduri într-o copertă de carton pliată, au propria regulă. Fiecare chibrit trebuie să aibă cel puțin 35 de milimetri lungime, sau 45 de milimetri dacă se include baza comună de la care se rupe. Standardele nu stabilesc o lungime maximă, iar chibritul de 5 centimetri din explorator respectă ambele valori minime.

Comparații de dimensiune

Chibritul este puțin mai scurt decât un ou de găină mare, următorul obiect mai mare din explorator, care are aproximativ 6 centimetri lungime.
Chibritul este de aproximativ două ori mai lung decât fiecare latură de 2,54 centimetri a unui inci pătrat.
Aproximativ șase chibrituri puse cap la cap ar acoperi o riglă de 30 de centimetri.
Un băț de chibrit de cutie, gros de cel puțin 1,9 milimetri, este la fel de gros ca aproximativ 20 de fire de păr uman puse una lângă alta.

Cum se aprinde un chibrit de siguranță

Există două tipuri principale de chibrituri. Un chibrit care se aprinde oriunde ia foc atunci când este frecat de aproape orice suprafață. Un chibrit de siguranță se aprinde numai când este frecat pe banda specială din exteriorul cutiei sau al carnețelului.

Un chibrit de siguranță împarte substanțele care produc focul între cap și bandă. Capul conține clorat de potasiu și sulf, printre alte ingrediente. Banda de frecare conține fosfor roșu și sulfură de antimoniu. Chibritul este conceput astfel încât să nu se aprindă ușor dacă nu i se freacă capul de acea bandă.

Ce verifică standardele

Standardele verifică dacă un chibrit se aprinde imediat, arde corect și se stinge în siguranță. Potrivit standardului din Caraibe, flacăra trebuie să ajungă la cel puțin 10 milimetri înălțime și să ardă cel puțin 10 secunde, sau 6 secunde în cazul unui chibrit mai scurt de 40 de milimetri. Flacăra trebuie să se extindă de la cap pe cel puțin o treime din băț, iar cel mult 5% dintre capete pot exploda sau lăsa să cadă cenușă fierbinte.

Bețele chibriturilor din cutie sunt înmuiate în substanțe chimice, astfel încât să nu mai mocnească după ce flacăra s-a stins. Un băț poate mocni cel mult 3 secunde.

Primele chibrituri prin frecare

John Walker, farmacist în Stockton-on-Tees, Anglia, a făcut primele chibrituri practice prin frecare, care se aprind atunci când sunt frecate. Registrul său zilnic consemnează prima vânzare a acestora, pe credit, la 7 aprilie 1827. Clientul, un domn Hixon, a cumpărat 100 dintre chibriturile sale, numite „Friction Lights”, și o cutie de tablă în care să le păstreze.

Surse

Report a Problem

for Băț de chibrit