How big is Large Hadron Collider?

Large Hadron Collider, sau LHC, este un accelerator de particule: o mașină care accelerează particule foarte mici și le ciocnește între ele. Circumferința inelului său principal este de 26,7 kilometri, iar diametrul de aproximativ 8,5 kilometri. Inelul se află într-un tunel subteran, care traversează granița dintre Franța și Elveția, lângă Geneva.

Dimensiune

CERN, Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară, operează LHC și indică circumferința inelului, adică distanța în jurul lui, ca fiind de 26.659 de metri. Inelul nu este un cerc perfect. Este alcătuit din opt arce curbe unite prin opt secțiuni drepte. Lățimea inelului, de aproximativ 8,5 kilometri, rezultă din împărțirea circumferinței la pi (aproximativ 3,14), deci este o aproximare apropiată.

Tunelul propriu-zis este mult mai îngust. În secțiunile curbe are în interior 3,7 metri lățime. Se află la o adâncime între 45 și 170 de metri sub suprafață, pe un plan ușor înclinat spre Lacul Leman.

Cea mai mare parte a inelului este ocupată de magneți. Cei 1.232 de magneți principali de curbare au fiecare 15 metri lungime, așa că ocupă împreună aproximativ 18,5 kilometri, adică 69% din inel.

Comparații de dimensiune

Inelul este aproape la fel de lat pe cât este de înalt Muntele Everest: aproximativ 8,5 kilometri lățime, față de cei 8.849 de metri ai Everestului deasupra nivelului mării.
Un alergător care parcurge un maraton, cu o lungime de 42,195 kilometri, ar înconjura inelul de aproximativ 1,6 ori.
Aproximativ 240 de terenuri de fotbal american, fiecare cu o lungime de 110 metri, inclusiv zonele de marcare, ar încăpea puse cap la cap de jur împrejurul inelului.
Tunelul este de puțin peste două ori mai lat decât este de înaltă o persoană de 1,7 metri, dar inelul pe care îl formează este de aproximativ 2.300 de ori mai lat decât tunelul.

Ce se întâmplă în interior

Două fascicule de particule, de obicei protoni, circulă în jurul inelului în sensuri opuse, prin conducte separate. Fiecare fascicul face 11.245 de ture ale inelului pe secundă. Aceasta înseamnă aproximativ 300.000 de kilometri pe secundă, foarte aproape de viteza luminii.

Magneții supraconductori, care transportă electricitate fără a pierde energie, ghidează fasciculele prin curbe. Pentru a funcționa, magneții sunt răciți la −271,3 °C, o temperatură mai scăzută decât cea din spațiul cosmic. Fasciculele sunt făcute să se ciocnească în patru puncte din jurul inelului, unde detectoare mari înregistrează particulele care țâșnesc.

În 2026, CERN descrie LHC drept cel mai mare și mai puternic accelerator de particule din lume. În iulie 2012, oamenii de știință de la CERN au anunțat descoperirea bosonului Higgs. Descoperirea a confirmat o idee propusă pentru prima dată în 1964 pentru a explica modul în care particulele fundamentale capătă masă.

Un tunel construit pentru o mașină anterioară

Tunelul a fost săpat între 1984 și 1989 pentru un colizor anterior, Large Electron-Positron Collider, cunoscut sub numele de LEP. LEP a fost închis în 2000 pentru a elibera tunelul pentru LHC. Reutilizarea tunelului a economisit costul săpării unuia nou.

Consiliul CERN a aprobat LHC în decembrie 1994. LHC a fost construit între 1996 și 2008 și a fost pornit pentru prima dată la 10 septembrie 2008.