Nebuloasa Ochi de Pisică este o nebuloasă planetară, un nor de gaz luminos aruncat de o stea pe moarte. Se află la aproximativ 4.300 de ani-lumină de Pământ, în constelația Dragonul. Un an-lumină este distanța pe care o parcurge lumina într-un an, aproximativ 9.460 de miliarde de kilometri. Împreună cu haloul slab de gaz din jurul ei, nebuloasa are aproximativ 6,9 ani-lumină în diametru, adică aproximativ 65.000 de miliarde de kilometri. Nebuloasa interioară luminoasă, care se vede în majoritatea imaginilor, are mai puțin de un an-lumină în diametru.

Dimensiune

O nebuloasă nu are margini clare, iar nebuloasa Ochi de Pisică are mai multe straturi. Nucleul ei luminos se întinde până la aproximativ 20 de secunde de arc față de steaua centrală, unde o secundă de arc este 1/3.600 dintr-un grad. În jurul nucleului, imaginile Hubble arată cel puțin unsprezece inele slabe, iar imaginile profunde de la un telescop de la sol sugerează că ele se întind până la aproximativ 50 de secunde de arc. Dincolo de ele se află un halou mult mai mare și mai slab, format din gaz difuz, cu o rază de aproximativ 165 de secunde de arc.

Acestea sunt unghiuri pe cer, așa că dimensiunile reale depind de distanță. Nava spațială Gaia a măsurat poziția stelei centrale cu o precizie suficientă pentru a plasa steaua la aproximativ 1.300 de parseci, un parsec fiind aproximativ 3,26 ani-lumină. La această distanță, haloul are aproximativ 6,9 ani-lumină în diametru, sistemul de inele aproximativ 2 ani-lumină, iar nucleul luminos aproximativ 0,8 ani-lumină.

Estimările mai vechi plasau nebuloasa mai aproape. Un studiu din 1999, care a măsurat cât de repede crește nucleul în imaginile Hubble, a obținut o distanță de aproximativ 1.000 de parseci, plus sau minus 270. La această distanță, haloul ar avea aproximativ 5,2 ani-lumină în diametru.

Comparații de dimensiune

Haloul este de aproximativ 1,3 ori mai lat decât inelul cel mai exterior, slab, al Nebuloasei Helix. Aceasta este o altă nebuloasă planetară și următorul obiect mai mic din explorator.
Nebuloasa este de aproximativ 1,6 ori mai mare decât distanța de la Soare la Proxima Centauri, care este de aproximativ 4,2 ani-lumină.
Haloul este de aproximativ opt ori mai lat decât nucleul luminos.
Dacă Soarele ar fi micșorat până la dimensiunea unei mingi de baschet, haloul ar avea aproximativ 11.000 de kilometri în diametru, aproape la fel de lat ca Pământul.

Inele de la o stea pe moarte

O nebuloasă planetară se formează atunci când o stea ca Soarele se apropie de sfârșitul vieții și își împinge în spațiu straturile exterioare de gaz. Fiecare inel din jurul nebuloasei Ochi de Pisică este marginea unei bule sferice de gaz, văzută proiectată pe cer. Modelul sugerează că steaua a aruncat material în pulsuri, aproximativ o dată la 1.500 de ani. Fiecare puls a creat un înveliș cu o masă aproximativ egală cu cea a tuturor planetelor Sistemului Solar la un loc.

Acum aproximativ 1.000 de ani, modelul s-a schimbat, iar nucleul luminos a început să se formeze în interiorul învelișurilor. De atunci crește mereu, după cum arată imaginile Hubble realizate între 1994 și 2002. Haloul este și mai vechi. Gazul din halou este mai fierbinte decât cel din nucleu, aproximativ 14.400 de grade Celsius, față de aproximativ 7.600 de grade în nucleu, iar haloul conține mai multă masă decât nucleul.

Descoperire

William Herschel, astronomul care a descoperit și planeta Uranus, a găsit nebuloasa Ochi de Pisică în februarie 1786. Nebuloasa a fost una dintre primele nebuloase planetare descoperite vreodată. Astronomul amator englez William Huggins a fost primul care a studiat spectrul nebuloasei, adică culorile care alcătuiesc lumina ei. Cercetările lui au arătat că nebuloasele planetare sunt alcătuite din gaz.

Imaginile Hubble arată învelișuri de gaz, jeturi de gaz care se mișcă rapid și noduri modelate de unde de șoc. În 2004, ESA și NASA au descris nebuloasa Ochi de Pisică drept una dintre cele mai complexe nebuloase planetare observate vreodată.

Surse

Dying star creates fantasy-like sculpture of gas and dust. ESA/Hubble, 2004.
Caldwell 6. NASA Hubble Space Telescope, Hubble's Caldwell Catalog.
The giant haloes of NGC 6543 and 6826. Middlemass, Clegg and Walsh, Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, 1989.
Rings in the haloes of planetary nebulae. Corradi et al., Astronomy & Astrophysics, 2004.
HST Measurements of the Expansion of NGC 6543: Parallax Distance and Nebular Evolution. Reed et al., The Astronomical Journal, 1999.
Gaia EDR3 distance to the central star of the Cat's Eye Nebula, source 1633325248915154176. Bailer-Jones et al., via CDS VizieR, 2021.
Estimating distances from parallaxes. V: Geometric and photogeometric distances to 1.47 billion stars in Gaia Early Data Release 3. Bailer-Jones et al., The Astronomical Journal, 2021.
Unraveling the Helix Nebula: Its Structure and Knots. O'Dell et al., The Astronomical Journal, 2004.
Gaia EDR3 distance to the central star of the Helix Nebula, source 6628874205642084224. Bailer-Jones et al., via CDS VizieR, 2021.
The Nearest Neighbor Star. NASA Goddard Space Flight Center, Imagine the Universe, 2020.
Measuring the Universe. International Astronomical Union.
Sun Fact Sheet. NASA, 2024.
Earth Fact Sheet. NASA, 2024.
Official Basketball Rules 2026: Basketball Equipment. FIBA, 2026.

Report a Problem

for Nebuloasa Ochi de Pisică